„Există un risc ca ruta către Albaia și Italia să devină o nouă rută în iarnă”, a declarat un oficial UE de rang înalt pentru Reuters.
Premierul albanez Edi Rama a participat la mini-summitul găzduit duminică de către președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.
Însă Italia, o țară aflată în prima linie a migrației în sudul Uniunii, pe rura maritimă dinspre Libia, nu a fost invitată la această conferință a Balcanilor.
Aproximativ 500.000 de oameni, inclusiv numeroși sirieni și irakieni, dar și asiatici, au ajuns în Grecia, pe ruta maritimă dinspre Turcia, în primele zece luni ale lui 2015, potrivit unor date UE. Cei mai mulți au trecut în Macedonia, în calea lor către Germania, pe ruta care trece prin Croația sau Ungaria.
Însă Ungaria și-a închis frontierele, alte state se gândesc la măsuri similare, iar zeci de mii de migranți sunt blocați în Balcani în condiții meteorologice care se înrăutățesc.
Ruta pe mare către Italia, deși barată de munții dintre Grecia și Albania, ar putea oferi un drum mai rapid, dar mai periculos.